Imagini rare cu Oana Sârbu și băiețelul ei! Aflați la o plimbare vioaie, doi cățeluși le-au ținut companie

Oana Sârbu rămâne una dintre cele mai cochete prezențe feminine din peisajul monden.

Fie că vorbim despre showbizz-ul de ieri, când era cu adevărat pe val, fie că vobim despre showbizz-ul de astăzi, în care actrița se bucură de respectul tuturor, bruneta rămâne o prezență prin fața căreia greu treci.

Poate datorită felului diafan de a fi sau poate pentru că a apelat întotdeauna la discreție atunci când a venit vorba despre viața ei, Oana Sârbu s-a păstrat mereu în zona decentă/cinstită/dreaptă a acestui lumi pestrițe.

Zilele trecute, paparazzi CIAO au reușit să surprindă una dintre cele mai intime momente din viața fostei partenere de scenă a lui Ștefan Bănică.

Actrița a ieșit la plimbare cu cei doi căței și cu… cea mai importantă persoană din viața ei. Iată-l, așadar, pe fiul ei Alexandru Stelian, care are deja 11 ani.

Băiețelul blond este cel care-i luminează zilele actriței, este prioritatea ei numărul 1, după cum declara chiar ea.

„Prioritatea mea în viață e copilul.

Dumnezeu mi l-a dat când a trebuit, la 40 de ani. Sunt dedicată lui și sper să fiu o mamă mișto. Am un băiețel care a venit exact în momentul în care mi-am dorit să fiu mamă – nu mai contează pe ce cale.

E o lume extraordinară, pe care n-o pot descrie în cuvinte.

Sunt atât de bogată de această personalitate a băiețelului meu, de schimbul de replici pe care-l am cu el, de felul cum crește, de lumea pe care o descopăr cu el, de faptul că citesc rafturi întregi de cărți despre cum se cresc copiii…

Vreau să aleg tot ce e mai bun pentru el”, povestea Oana Sârbu într-un interviu mai vechi.

Alexandru a venit în viața Oanei Sârbu în timpul relației pe care aceasta a avut-o cu Robert Turcescu.

La puțin timp după ce a devenit mamă, relația acesteia cu fostul prezentator TV a luat sfârșit. De atunci, actrița s-a dedicat 100% creșterii celui mic.

Observăm însă că la cei 52 de ani, Oana Sârbu își păstrează strălucirea de pe vremea când își etala nurii pe TV-urile românilor în filmul „Liceenii”.

Semn, așdar, că este total împlinită și că prezența unui bărbat în viața ei nu este neapărat o prioritate.

Nu uita să distribui acest articol și prietenilor tăi!